Citisem despre indignarea unora că povestea din Shining va fi continuată de autor. Se temeau că va rezulta un roman comercial, se temeau că va fi doar o carte care să stea la baza unui nou film sau serial, se temeau că scriitura și povestea nu se vor ridica la înălțimea celor din Shining. Pentru „Entertainment Weekly”, autorul a mărturisit:
Atunci când chiar m-am decis să o iau pe această cale, m-am gândit foarte serios dacă să o fac, pentru că majoritatea continuărilor nu sunt bune de nimic. Singurele două excepții pe care le ştiu sunt Huckleberry Finn, continuarea lui Tom Sawyer, dar mult mai bună ca originalul, şi „Naşul II”, care este un film mult mai bun decât „Naşul”
Cred că mulți au răsuflat ușurați după ce au pus mâna pe Doctor Sleep, sequelul celei mai faimoase cărți a lui Stephen King. Spun asta din perspectiva unui cititor fan King care a citit Shining abia acum, odată cu apariția continuării, și care nu a sesizat un contrast foarte mare între cele 2 volume, scrise la nici mai mult, nici mai puțin de 37 de ani diferență. Distanța temporală dintre cele două romane se simte doar atunci când citim referințe actuale în muzică, companii, cărți și filme (Urzeala tronurilor, Jocurile foamei, Harry Potter etc.).
Cărțile lui Stephen King încep molcom și se continuă în același ritm, iar spre sfârșit galopează, acțiunea fiind condensată în cea de-a doua parte a romanelor. Are multă descriere și puțină acțiune, ce-i drept, dar e stilul lui. Eu oricum consider că în scrierile horror balanța trebuie să încline mai mult în partea descrierii, a detaliilor, a emoțiilor, trăirilor.
Stephen King | foto © Maja Hitij/Corbis
Poate inconștient, deși mă îndoiesc, King scrie cronologic, folosește, de exemplu, aceeași publicație fictivă în mai multe dintre cărțile sale: Inside View. Tot din punct de vedere cronologic, autorul reușește să creeze firul narativ într-un mod impresionant. Anticipează obiectele și împrejurările crimelor (de orice natură) pentru a ne surprinde apoi, scrie propoziții și folosește cuvinte pe care mai târziu le percepem ca fiind predictive.
Ne mai emoționează și când ne destăinuie iar și iar același lucru. Da, asta e posibil. Imaginați-vă doar uluirea de pe chipul prietenilor, familiei când le mărturisiți fiecăruia în parte că aveți o putere supranaturală și le mai și demonstrați. King utilizează mai des acest procedeu în Doctor Sleep, unde personajele află rând pe rând de capacitățile telechinezice, telepatice (și alte cuvinte care încep cu tele) ale lui Dan Torrance și ale Abrei Stone. Iar noi retrăim în repetate rânduri acea uluire a descoperirii unui lucru fantastic despre care doar am citit, poate. Și nu știu dacă la reeditare King a vrut să se joace puțin cu mintea noastră, dar în Shinning am întâlnit o referire la Cimitirul animalelor (despre care am vorbit aici), carte scrisă la 6 ani distanță de Shining: „a omorât pisica; satisfacerea curiozității a înviat-o” (scuze, doar pentru cunoscători). Închei această idee cu credința autorului: „Scriitorul trebuie să atace zona de confort a cititorului. Să-i intre pe sub piele și să-l facă să reacționeze”.
Ideea acestei poveşti a fost, de fapt, să încerc să bag oamenii în sperieţi. Aşa că am vrut să văd dacă mai pot face asta încă o dată. Am vrut să mă întorc la originile mele ca scriitor, la chestiile macabre şi înfricoşătoare. Să vedem dacă funcţionează.
Multe dintre întâmplările din romanele lui pornesc de la traumele suferite de personaje în trecut. Și în Shining și în Doctor Sleep, în acea jumătate a cărților pe care unii o consideră plictisitoare (fiind plină de povești de viață și descrieri, unde autorul își concepe scena), King povestește istoriile fiecărui personaj, pentru a lega cumva traumele suferite de fiecare de trauma colectivă, iar vechile răni revin și se transpun în nenorocirea colectivă, subiect al cărților lui. În Shinning traumele personale se amesteca cu cele ale amărâților cu destine tragice sfârșite în Hotelul Overlook, acest palat al ororilor, iar balul e pe cale să înceapă.
Cina va fi servită la ora 8 p.m. Scoaterea măștilor și dansul la miezul nopții.
Shinning prezintă dezastrul unei familii. Jack Torrance, care își pierde slujba de profesor din cauza alcoolismului, încearcă să-și salveze familia și viața. Renunță la băutură și acceptă un post de îngrijitor pe timp de iarnă la un hotel izolat în munți, închis în acest anotimp. Un nou început, îl numesc soții Torrance. Însă hotelul prinde viață, animând vremuri, oameni și maniere demult apuse, este bântuit de toate destinele curmate de-a lungul vremii în încăperile lui.
Orice hotel mare își are scandalurile lui. Așa cum orice hotel mare are câte o stafie. De ce? Drace, oamenii vin și pleacă. Uneori câte unul o mierlește în camera de hotel, infarct sau comoție sau așa ceva. Hotelurile sunt locuri pline de superstiții. N-au etajul 13 și nici camera 13, nu există oglinzi pe spatele ușilor, chestii din astea.
Dacă până la sosirea lor la Hotelul Overlook părinții lui Dan Torrance vor cu îndârjire să creadă că fiul lor este capabil de judecată inductivă și logică subconștientă, odată stabiliți aici se vor convinge că acesta este înzestrat cu puteri supranaturale, poate citi gânduri. Pe picior de plecare, bucătarul, posesor și el al unor asemenea capacități, îi spune: „Ce ai tu, fiule, eu numesc ‘strălucire’, Biblia îi spune ‘viziuni’, iar oamenii de știință îi zic ‘cunoaștere anticipată’. (…) Indiferent cum l-ai numi, înseamnă a fi în stare să vezi viitorul.” Dar nu numai viitorul îl poate vedea, ci și sufletele chinuite, robite de hotel, hotel ce se dovedește a fi un mecanism viu.
Scoateți măștile! Scoateți măștile!
Iar Moartea Roșie deveni suverană…
În Doctor Sleep Danny cel de 5-6 ani ajunge Dan, adultul moștenitor al patimei tatălui său, băutura. Dar aici nu el încearcă să se salveze, ci pe Abra Stone, o fată cu puteri mult mai mari decât ale lui care este urmărită de o grupare de criminali cu puteri supranaturale numită Clanul Legitim. Sau, ca să folosesc cuvintele lui King, „America este un organism viu, șoselele sunt arterele lui, iar Clanul Legitim este un virus tăcut care alunecă de-a lungul lor.”
În Doctor Sleep găsim și alte noi elemente SF&F față de prequel, cum ar fi călătoriile astrale, tema palatului minții, care este mai mult abordată, palatul minții fiind aici asociat cu subconștientul nostru, dar fiind mai ușor de accesat și chiar manipulat pentru aceste personaje înzestrate cu altfel de calități. În Doctor Sleep traumele personajului principal sunt reluate la rândul lor și transformate în obstacole.
Lumea este Hotelul Overlook, unde petrecerea nu se termină niciodată. Unde morții sunt veșnic vii.
În Shinning și Doctor Sleep găsim personajele între fuga din calea sau din brațele necuratului și păstrarea sănătății mintale. Aceste două cărți abundă și ele de ironie macabră și autoironie, folosită ca formă de autoapărare. „viața nu era decât o serie de ambuscade pline de ironie.” Amintesc un citat din Sub Dom (despre care am scris aici): „Dacă nu eşti în stare să râzi când lucrurile merg prost, atunci sau eşti mort sau îţi doreşti să fii”.
În fine, și cartea asta s-a terminat, dar povestea nu. L-a forțat mâna pe King să continue povestea vieții lui Dan Torrance de după Hotelul Overlook și a scris-o („a omorât pisica; satisfacerea curiozității a înviat-o”). Dar povestea continuă, povestea nu se termină niciodată. Scenarii vor exista atât în rândul cititorilor, cât și în ceea ce-l privește pe autor: „Nu pot să spun că nu voi mai face nicio continuare pentru niciun roman de-al meu. Eu chiar sunt curios ce mai fac personajele, unde au ajuns, ce s-a ales de ele“.
sursa gif: giphy.com
